Am auzit că unii oameni se maturizează. Nu şi politicienii. Pentru vizibilitate, pentru putere se dau lupte grele, demne de un documentar pentru Animal Planet, uneori cu accente de reality show. În timp ce unii pozează în Che sau îşi dau cu părerea despre goliciunea fostului premier la TV, alţii plănuiesc mişcări de prădător.
Surprinzător este că, deşi rodat şi blamat pentru toate lucrurile ce merg rău, în barca lui Traian Băsescu încă mai sar nume din Opoziţie. Meleşcanu este cel mai recent.
Numirea lui Meleşcanu la conducerea SIE a paralizat puţin USL – nepregătiţi, ca de obicei. Dar cum ajungi director la SIE, care sunt condiţiile?
Abil şi consecvent, Băsescu numeşte în cele mai importante funcţii un anumit tip de politician, fie el din Opoziţie sau din cercul favorabil (Săftoiu, Ungureanu). Politicianul alunecos, diplomat, traseist, oportunist, cu stofă de trădător.
Şi cum controlul parlamentar asupra serviciilor este doar o glumă bună, generalul Predoiu şi directorul Meleşcanu vor veghea cu siguranţă funcţionarea fără surprize a alegerilor parlamentare anul acesta.
Dar ce credeţi? După ultimele mişcări politice – Ungureanu premier şi Meleşcanu la SIE, ambii din zona serviciilor secrete, USL tot crede că alegerile vor aduce înscăunarea lui Ponta la Guvern şi debarcarea lui Băsescu. Opoziţia este depăşită. Ochiul şi timpanul băsescian însă sunt în poziţii cheie.
1-0 pentru cine are ochi să vadă şi urechi să audă.

15 Comments
O bulina alba, sau neagra ca nu stiu cum sa zic mai bine, pentru Basescu la capitolul tupeu si strategie. Mereu a stiut cum si unde sa-si puna lingaii. In rest, multa mumu lui Basescu si prietenii lui
E chiar de admirat cum reuşeşte Băse să întoarcă orice dezavantaj pe termen scurt într-un avantaj pe temren mediu sau lung…
off topic:
e o problema de timing la articole. sau de afisare pe pagina principala.
articolele apar in blogrol (turambar, de exemplu), dar nu apar pe prima pagina decit dupa un timp.
parca la fel e si la comentarii. apar/sint contorizate dupa un timp 2-3 ore.
Ma asteptam ca acesta sa fie un articol pur informativ despre serviciile secrete si modul lor de functionare.
Nu ma pricep la politica, dar care este sansa ca serviciile secrete sa influenteze atat de tare alegerile, in contextul in care la ultimile alegeri, Basescu a ajuns la presedentie pe muchie de cutit, tinand cont de faptul ca pe atunci era privit de catre popor destul de favorabil, iar acum tinde sa scada foarte mult in sondaje?
Hai, sa fim rezonabili, nu Melescanu sau Maior sau Ungureanu sint definitia politicianului traseist si oportunist.
Daca vrei asa exemple uita-te la Pavelescu, Codrin Stefanescu, Serban Mihailescu sau Marius Marinescu.
Dar na, iti dai si tu cu parerea…articolul asta e la fel de bine scris ca ala pe care l-as scrie eu despre markenting online si conversii.
Alianța D.A. e ca și refăcută. Singurul care încă n-a aflat asta se numește Crin Antonescu. Până și Ponta a demonstrat, prin discursul de la votul cabinetului în Parlament, că înțelege cum stau lucrurile.
Antonescu, nu și nu: Batman, USL, Jos Băsescu!
Cred ca lui Băsescu îi pot reproşa orice, dar ca e prost Nu.
Şi, sincer, decât tolomaci sau ametiti, mai bine unul care măcar are coeficientul de inteligenţă peste medie.
Inca una din placerile acestei vieti: sa ii vad pe Ciuvica, Oana Stancu (antipatica femeie, jur!), Gadea si sleahta lor, plini de bale, dar cutremurati in acelasi timp. Cat despre Crin, ramane cum am stabilit: prostul clasei1
+1 Vasile, +1 D.
Articolul mi se pare total pe lângă.
Daca tot vorbim de ipoteze din categoria “paranoia”, mult mai mișto mi se pare aia cu eliminarea unui vot al opoziției din senat.
si pana la urma cum ajungi director la SIE? nu de alta, dar intrebarea din titlu nu prea isi gaseste raspuns in textul postarii
@ionut: e printre rânduri.
Eu as privi putin lucrurile si din perspectiva lui Melescanu. Sigur – Base si-a facut jocul si si-a atins scopul. Nu intamplator l-a ales pe Melescanu.
In afara de explicatii gen turnatori, javre, oportunisti – pe care nu le neg neaparat, puneti-va si in locul lui Melescanu. Ai 70 de ani, nu intineresti, coaiele sunt crete de ceva vreme ( deci in zona asta nu mai are interes), in PNL este retras pe linie moarta fara sanse de a mai face ceva in urmatorii ani. Si vine o propounere din asta… Cam la ce v-ati gandi majoritatea – vine de la Base, da-l in kkt… Mda… dar nu sunteti in locul lui ( 70 de ani etc). El a vazut partea interesanta – mi-am gasit ceva de facut pentru urmatorii ani ca sa n-o mai bat in cap, iar ma simt bagat in seama etc etc etc… Cam asta e psihologia acceptarii…
Pe partea cealalta – Base a mizat pe chestia asta cand l-a propus ( ia zgandarat putin si orgoliu spunandu-i ca nu vede pe altul de la liberali in aceasta pozitie) si iaca cum mai face Base o miscare inteligenta…
La 70 de ani Melescanu putea sa se retraga linistit … dar o viata de “compromisuri” trebuie dusa pana la final in aceeasi maniera.
@d-petre: când intri in horă joci până la capăt. iar partidul are nevoie de cadre de nădejde.
Sau cal troian de la B1 la A3, sah